Select a language for our global site:

Select a country site:
 

Petrecerea multiculturală din Timișoara are un obiectiv serios

Locuitorii orașului găzduiesc întâlniri pentru refugiații care încearcă să-și asigure un viitor de succes în România

Refugiați socializează la o întâlnire în Timișoara. © UNHCR/Zsolt Balla

De: Helen Womack în Timișoara, România   |  3 februarie 2017    | English  |   Français   |  عربي


Se întâlnesc într-o casă mică din cartierul istoric Iosefin. Refugiați și rezidenți se distrează laolaltă în ritmul muzicii rock live. „De unde veniți?” întreabă gazda. „Afganistan, România, Irak, Rusia, Nigeria, Siria, Maroc.”


Bine ați venit la cea mai grozavă petrecere multiculturală din Timișoara.

„Încercați orezul acesta cu stafide”, spune Fareshta din Afganistan. „L-a făcut mama.” Stăm de vorbă. Vreau să ies cu ea la o cafea a doua zi, dar va fi ocupată, are un examen important la informatică.

Încăperea este plină de refugiați care încearcă să-și asigure un viitor de succes în România, iar localnicii precum gazda petrecerii, Flavius Ilioni-Loga de la organizația ecumenică AIDRom, îi sprijină oferindu-le consiliere, cursuri, cazare și evenimente multiculturale.

Un irakian pe nume Zaher – „Zaher, cum e zahăr” – spune că îi place blogul Humans of New York, care prezintă portrete și interviuri luate pe străzile din New York City, și vrea să facă un proiect asemănător în Timișoara. Stabilim să ne întâlnim în apropierea Operei a doua zi dimineață.

Când ne vedem într-o cafenea, vrea să evite senzația că este interogat, așadar convenim să jucăm un joc în loc să avem un interviu obișnuit. În schimb, ne adresăm unul altuia câte o întrebare, făcând cu schimbul. Dacă vreunul dintre noi spune „nu comentez”, jocul s-a încheiat.

După ce i-am spus că am studiat la Universitatea din Birmingham în Marea Britanie, Zaher îmi spune că familia lui a plecat din Irak sub regimul lui Saddam Hussein și că s-a îndreptat spre Emiratele Arabe Unite.

 

„Ar fi trebuit să plecăm din Emirate și să ne întoarcem în Irak. Dar nu am putut.”

 

„Tata și-a dorit o viață mai bună pentru noi”, spune el. Timp de câțiva ani, chiar au dus o viață bună. Zaher, acum în vârstă de 26 de ani, a terminat o facultate de construcții în Abu Dhabi.

Familia lui se afla în România, în vizită la un frate de-ai lui Zaher care studia medicina, când angajatorii tatălui său din Emirate i-au reziliat contractul. „Asta a fost”, spune Zaher. „Ar fi trebuit să plecăm din Emirate și să ne întoarcem în Irak. Dar nu am putut, așa că am rămas în România.”

Deși are o diplomă de inginer constructor, Zaher visează acum să realizeze „ceva social, ceva care să ajute refugiații de aici”. Discutăm despre idei pentru un site care să le prezinte poveștile. „Timisoara Tales” pare un titlu bun. Așa apare Timisoara Tales, la o masă de cafenea, inițial ca pagină de Facebook.

Fahima (dreapta) și fiica ei Farnat participă la o activitate de lucru manual la un eveniment social pentru refugiați și migranți. Au plecat din Afganistan după ce o bombă i-a ucis doi dintre frați. © UNHCR/Zsolt Balla

Fahima (dreapta) și fiica ei Farnat participă la o activitate de lucru manual la un eveniment social pentru refugiați și migranți. Au plecat din Afganistan după ce o bombă i-a ucis doi dintre frați. © UNHCR/Zsolt Balla

Un refugiat Afghan aparținând minorității Hazare, ce a fugit din calea violenței Talibanilor și și-a găsit refugiu în Timisoara, se bucură de un moment social împreună cu copii și soția. © UNHCR/Zsolt Balla

Un refugiat Afghan aparținând minorității Hazare, ce a fugit din calea violenței Talibanilor și și-a găsit refugiu în Timisoara, se bucură de un moment social împreună cu copii și soția. © UNHCR/Zsolt Balla

În timp ce vizita România, Zaher (foto), de origine Irakiană, a aflat că tatăl său și-a pierdul slujba. Familia a decis să se stabilească în Romania și plînuiește să deschidă o versiune a Humans of New York la Timisoara. © UNHCR/Zsolt Balla

În timp ce vizita România, Zaher (foto), de origine Irakiană, a aflat că tatăl său și-a pierdul slujba. Familia a decis să se stabilească în Romania și plînuiește să deschidă o versiune a Humans of New York la Timisoara. © UNHCR/Zsolt Balla

Refugiații socializează la o întâlnire organizată la Timișoara. © UNHCR/Zsolt Balla

Refugiații socializează la o întâlnire organizată la Timișoara. © UNHCR/Zsolt Balla

 

La casa AIDRom, refugiații cu copii mici se bucură de o după-amiază creativă alături de Simona Ilioni-Loga, psiholog și terapeut prin artă. Folosind role de hârtie igienică și hârtie colorată, confecționează animale, cum ar fi iepuri, pinguini și arici.

Mama Fareshtei, Fahima, care a pregătit orezul cu stafide pentru petrecere, a venit cu fata cea mică, Farnat, în vârstă de 9 ani, care lipește o codiță din vată pe un iepure roz.

„Ne place să venim aici, e relaxant”, spune Fahima. „Familia noastră a trecut printr-o perioadă stresantă.”

Fahima, care era biochimistă, a decis împreună cu soțul ei, Abdul, inginer și jurnalist, să plece din Afganistan în urmă cu doi ani când orașul lor natal, Herat, a fost cuprins de violențe, și să li se alăture rudelor care se aflau deja în România. „Fratele și sora mea au fost uciși de o bombă acolo”, povestește ea.

 

„Vrem să ne clădim o viață nouă, o viață liniștită, o viață normală, să râdem și să zâmbim.”

 

Viața în România nu este ușoară. Abdul a ajuns să spele mașini. Fiul lor cel mare lucrează într-un restaurant fast food. Cei doi copii mai mici merg la școală. Fareshta, în vârstă de 19 ani, lucrează cu jumătate de normă la un magazin de pantofi și învață la Universitatea de Vest din Timișoara.

Primul examen din anul I s-a terminat, iar ea a promovat. Zâmbind, iese din bibliotecă împreună cu prietena ea, Laila, 25, tot din Afganistan. Cele două tinere sunt în aceeași clasă și studiază informatica și ingineria software. Laila, care este căsătorită și are un copil de șase ani, a promovat și ea.

„Am ales IT-ul pentru că există perspective bune de muncă”, spune Laila. „Dar mai mult decât atât, am vrut să facem ceva proaspăt și modern, fără legătură cu trecutul.”

Trecutul nu e deloc o sursă de inspirație. Fareshta își amintește cum „oamenii cu barbă” (talibanii) o împingeau pe mama ei. Laila, care aparține minorității Hazara, a văzut lucruri și mai rele. „Talibanii opreau autobuzul școlii, îi alegeau pe copiii Hazara și îi împușcau”, spune ea.

Femeile nu prea puteau spera să aibă o carieră în Afganistan. „E greu să obții un loc de muncă acolo pentru că femeile trebuie însoțite de bărbați la serviciu”, spune Fareshta. „Iar piața forței de muncă e plină de nepotism și corupție.”

„Ne-am săturat de toate astea”, spune Laila. „Vrem să ne clădim o viață nouă, o viață liniștită, o viață normală, să râdem și să zâmbim.” Bărbații din familiile lor le susțin aspirațiile.

„Soțul meu se bucură pentru mine”, spune Laila. „Și el a vrut să meargă la facultate, dar a spus: nu, dacă eu nu pot, încearcă tu, poate vine și rândul meu data viitoare. E un om bun.”

Pe Fareshta și Laila le așteaptă mari eforturi pentru a-și obține diplomele. Își doresc un loc de muncă într-o companie mare, sau poate să-și înființeze propria afacere.

Ele pot fi exact tipul de specialiști în computere de care va avea nevoie Zaher pentru a-și dezvolta site-ul de storytelling. Pentru refugiați, acestea nu sunt doar petreceri, ci oportunități de socializare și relaționare în vederea unui viitor de succes în România.


Ultimele știri:

Poveștile refugiaților: