Un nou raport UNHCR detaliază schimbările în călătoriile riscante are refugiaților și migranților în Europa

Un nou raport publicat astăzi de UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, ilustrează schimbări în rutele utilizate de refugiați și migranți pentru a ajunge în Europa în al treilea trimestru al anului 2017. ,,În ultimele luni, traseul maritim spre Grecia a câștigat mai multă tracțiune, sosirile maritime în Italia au scăzut […]

Refugiați și migranți sosesc pe malurile insulei Lesbos în octombrie 2015 după ce au traversat marea Egee din Turcia. © UNHCR/Achilleas Zavallis

Un nou raport publicat astăzi de UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, ilustrează schimbări în rutele utilizate de refugiați și migranți pentru a ajunge în Europa în al treilea trimestru al anului 2017.

,,În ultimele luni, traseul maritim spre Grecia a câștigat mai multă tracțiune, sosirile maritime în Italia au scăzut și am văzut migranți și refugiați care folosesc călătorii din ce în ce mai diversificate pentru a ajunge în Europa,” a declarat Pascale Moreau, directorul Biroului European al UNHCR.

Numărul de treceri din Libia către Italia a scăzut, cu aproximativ 21,700 de persoane care sosesc pe mare în Italia între iulie și septembrie, cel mai mic număr din această perioadă a ultimilor patru ani.

Potrivit raportului, în al treilea trimestru al anului, o proporție crescută a celor care sosesc în Italia au plecat din Tunisia, Turcia și Algeria, iar oamenii care sosesc în Europa pe rutele mediteraneene erau majoritar de naționalitate siriană, marocană și nigeriană.

Grecia a asistat la o creștere a sosirilor pe mare și pe uscat din vară. În septembrie, aproximativ 4,800 de persoane au ajuns pe țărmuri, cea mai mare cifră într-o lună din martie 2016. Aproximativ 80% dintre cei sosiți în Grecia erau cetățeni sirieni, irakieni și afgani, dintre care două treimi erau femei și copii.

În paralel, Spania a înregistrat o creștere de 90% a sosirilor pe uscat și pe mare în al treilea trimestru al anului 2017 față de aceeași perioadă a anului trecut. Majoritatea dintre aceste 7,700 de sosiri provin din Maroc, Coasta de Fildeș si Guineea, dar sosirile pe uscat au fost reprezentate, in cea mai mare parte, de cetățeni sirieni.

Raportul prezintă, de asemenea, traversările din Turcia în România prin Marea Neagră din timpul verii – primele din februarie 2015 – precum și o mare creștere a sosirilor în Cipru de la începutul anului.

,,În pofida reducerii trecerilor pe traseul Mediteranei Centrale, mii de oameni continuă să încerce călătorii disperate și periculoase în Europa,” a spus Moreau. Ea a remarcat cu îngrijorare profundă că, de la 20 noiembrie, se estimează că aproape 3.000 de persoane au murit sau au dispărut pe mare, iar alte 57 de persoane au murit de-a lungul rutelor terestre în Europa sau la frontierele Europei în 2017. Numerele reale vor fi probabil mult mai mari,” a adăugat ea.

Raportul evidențiază, de asemenea, situația dificilă a multor femei și fete victime ale traficului de persoane și a celor peste 15,200 de copii neînsoțiți și separați care au ajuns în Europa până în prezent în acest an.

De asemenea, indică faptul că mișcările ulterioare au continuat în ultimele luni, precum și rapoartele privind retragerile și respingerile din mai multe țări. Aceste practici ar trebui investigate și eliminate, conform raportului.

,,UNHCR continuă să solicite un acces sporit la căile sigure și legale, cum ar fi relocarea și reîntregirea familiei, în Europa. Este esențială asigurarea accesului la azil în țările europene,” a spus Moreau. ,,Suntem foarte recunoscători pentru contribuțiile făcute de state până în prezent, dar este nevoie de mult mai mult pentru a răspunde nevoii UNHCR de 40,000 de locuri suplimentare de relocare solicitate în septembrie anul trecut pentru refugiații aflați în 15 țări prioritare de-a lungul rutei centrale din Marea Mediterană”.

Citiți raportul complet.

Pentru mai multe informații pe această temă, vă rugăm să contactați:

 

  • La Geneva, Cécile Pouilly, pouilly@unhcr.org, 41 79 108 26 25
  • În Bulgaria, Borislav Grozdanov, grozdano@unhcr.org, 359 878 865 43
  • În Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Ljubinka Brashnarska, brashnar@unhcr.org, 389 722 693 46
  • În Grecia, Leo Dobbs, dobbs@unhcr.org, 30 694 866 8989
  • În Ungaria, Erno Simon, simoner@unhcr.org, 36 30 657 03 23
  • În Italia, Carlotta Sami, sami@unhcr.org, 39 335 679 4746 sau Federico Fossi, fossi@unhcr.org, 39 349 08 43 461
  • În Spania, María Jesús Vega, vegam@unhcr.org, 34 670 66 12 63
  • În Serbia, Mirjana Ivanovic-Milenkovski, ivanovim@unhcr.org, 381 63 275 154