Centrul de Tranzit în regim de Urgenţă (CTU) Timişoara: o poartă către libertate şi o viaţă nouă

20-08-2013 TIMIŞOARA, România, 20 august (UNHCR) – Mohamed, un sudanez de 28 de ani, a ajuns în Centrul de Tranzit de Urgenţă (CTU) în luna martie după ce anterior petrecuse aproape doi ani in Salloum, o tabără situată în zona deşertică a frontierei dintre Egipt şi Libia, unde condiţiile de viaţă […]

20-08-2013

TIMIŞOARA, România, 20 august (UNHCR) – Mohamed, un sudanez de 28 de ani, a ajuns în Centrul de Tranzit de Urgenţă (CTU) în luna martie după ce anterior petrecuse aproape doi ani in Salloum, o tabără situată în zona deşertică a frontierei dintre Egipt şi Libia, unde condiţiile de viaţă erau deosebit de grele.

Deşi CTU nu este destinaţia finală a lui Mohamed sau a altor refugiaţi cazaţi aici temporar în aşteptarea deciziei finale cu privire la relocarea lor în alte ţări unde vor începe o viaţă nouă, centrul este un loc de refugiu bine-venit.

Lui Mohamed, fost student la medicină veterinară forţat să îşi lase în urmă familia în regiunea sfâşiată de război Darfur din Sudan, CTU i-a oferit prima noapte de somn liniştit după luni bune.

„M-am bucurat când am ajuns aici” a spus el. „M-am simţit în siguranţă! Avem apă, hrană şi un loc liniştit unde să dormim.”

Dar Timişoara asigură refugiaţilor mai mult decât satisfacerea nevoilor primare. Mohamed participă acum la lecţii de limba engleză finanţate de UNHCR pentru a se pregăti pentru iminenta sa relocare în statul Iowa, SUA.

Pe scurt, CTU este un loc sigur de refugiu unde refugiaţilor li se asigură şase luni de protecţie, timp în care toate procedurile aferente relocării sunt finalizate, inclusiv interviuri cu oficiali din ţările care îi acceptă, fotografiere şi amprentate, consultaţii medicale şi consiliere psihologică, precum şi învăţarea limbilor vorbite în noile lor ţări.

Deşi UNHCR acoperă mare parte din costurile „rezidenţilor”, inclusiv cel al hranei, îmbrăcămintei, obiectelor personale şi utilităţilor, spaţiul efectiv de cazare şi securitatea acestuia sunt asigurate de Guvernul României.

„Suntem aici să oferim asistenţă şi suntem mândri că putem oferi acest sprijin” a declarat administratorul CTU, Filimon Pitea, care încă îşi aminteşte trecutul nu foarte îndepărtat când valuri de cetăţeni români fugeau de comunism în căutarea unui nou început în altă parte. „Avem un sentiment de împlinire. Senzaţia că facem ceva pentru a ne ajuta semenii ne face să ne simţim foarte bine.”

Centrul are în prezent o capacitate de cazare de 200 de locuri. În luna iulie a anului 2013, la data documentării pentru acest articol, CTU găzduia 164 de refugiaţi din Sudan, Irak, Eritreea şi Somalia şi se pregătea pentru sosirea unui număr important de refugiaţi din Siria. (De la înfiinţarea sa, CTU din Timişoara a oferit cazare temporară pentru un număr total de 1.230 de refugiaţi. Dintre aceştia, un număr de 1.085 şi-au găsit o nouă casă în ţări de relocare cum ar fi SUA, Regatul Unit, Olanda, Canada, Suedia, Finlanda, Germania, Austria şi Norvegia.)

CTU oferă refugiaţilor multe facilităţi, dar nu poate fi numit „acasă”. Persoanele cazate în centru pot părăsi unitatea doar însoţiţi de asistenţi sociali, cum ar fi reprezentanţii ONG-ului Generaţia Tânără (GTR), specializat în asistenţă socială, care le stau acestora la dispoziţie pentru a-i însoţi la cumpărături, cinema şi chiar la frizeriile/saloanele de coafură din oraşul Timişoara, situat foarte aproape de centru.  

Andrea Lampinen, din partea GTR, asigură în plus şi consiliere victimelor traumei.

„Pentru absolut toţi cei de aici trecutul este unul dureros şi traumatic”, spune Andrea Lampinen. „Încerc să îi conving că viaţa poate fi mai bună şi că, în mare măsură, stă în puterea lor să decidă ce vor face de acum înainte.”

Întrebarea care se pune, din punctul de vedere al Andreei Lampinen, este: „Vor continua să fie victime sau îşi vor lua frâiele propriilor vieţi în mâini şi vor lupta pentru ei şi familiile lor?”

Ea recunoaşte că refugiaţii cei mai tineri par a se adapta mult mai uşor la noua viaţă, dar spune că pentru ea, toţi cei care ajung la CTU sunt „eroi în viaţă” pentru greutăţile pe care le-au îndurat şi pe care au reuşit să le depăşească.

Pentru mulţi dintre refugiaţi dificultăţile nu au luat însă sfârşit. Pentru Mohamed, îngrijorarea pentru familia şi trecutul său este departe de a se fi terminat.

„Sunt conştient că trebuie să privesc înainte spre viitor şi să las trecutul în urmă”, spune el, „dar este greu. Uneori vreau doar să plâng în sinea mea.”

Ali Osman, un eritreean de 20 de ani, îşi aminteşte că a petrecut doi an de coşmar într-o închisoare yemenită unde fusese încarcerat pentru intrare ilegală în ţară. (El, împreună cu alţi deţinuţi eritreeni au fost eliberaţi după intervenţia UNHCR.)

„Am fost închis alături de ucigaşi”, spune Ali, „m-am simţit lipsit de orice speranţă acolo”.

Acum însă, pe măsură ce avansează cu lecţiile de limba finlandeză, parte a pregătirilor pentru mutarea lui în Scandinavia, simte că şi-a regăsit speranţa, iar dacă totul merge bine, va începe din nou să trăiască o viaţă normală.

De Andreea Anca în Timişoara, România