Practica de a acorda azil persoanelor care fug de persecuţie în ţări străine este una dintre cele mai timpurii semne de civilizaţie. Referiri la această practică au fost găsite în texte scrise acum 3.500 de ani, în timpul înfloririi marilor imperii în Orientul Mijlociu, precum hitiţii, babilonienii, asirienii, şi egiptenii antici. Trei milenii mai târziu, protecţia refugiaţilor a devenit mandatul de bază a Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, creată pentru a se ocupa de refugiaţiîn principal cei care aşteaptau să se întoarcă acasă la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit Convenţiei privind statutul refugiatului din 1951, documentul de bază al protecţiei internaţionale a refugiaţilor de şase decenii, refugiatul este o persoană care “în urma unei teemeri justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un anumit grup social sau opiniilor sale politice, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o are şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări.”
De la înfiinţarea sa în 1950, UNHCR a acordat protecţie şi asistenţă la zeci de milioane de refugiaţi din toată lumea.
Refugiaţii nu beneficiază de protecţie din partea propriului stat – adesea este chiar propriul stat care îi persecută. Dacă alte ţări nu le permit să intre pe teritoriul lor şi nu îi ajută o dată ajunşi acolo, atunci îi pot condamna la moarte sau la o viaţă intolerabilă în umbră, fără susţinere şi fără drepturi.
Scopul principal al protecţiei refugiatului este aceea de a ajuta la găsirea unor soluţii durabile care să permită refugiaţilor să îşi reconstruiască vieţile cu demnitate şi pace. Există trei asemenea soluţii preferate de către UNHCR: integrare locală, reîntoarcere în ţara de origine odată ce motivele refugiului au încetat să existe, sau relocarea într-o ţară terţă, atunci când refugiatul nu mai poate rămâne în ţara care i-a acordat azil din diferite motive.
În Europa Centrală, numărul de persoane care au primit statut de refugiat sau altă formă de protecţie internaţională a variat între 3.500 şi 4.400 de persoane pe an, între 2007 şi 2009.
Cum îşi găsesc refugiaţii o casă nouă şi cum devin parte din comunitatea locală. Vezi cum promovează UNHCR integrarea refugiaţilor.
Relocarea
O alternativă pentru cei care nu se pot reîntoarce în ţara de origine în siguranţă şi demnitate, dar nici nu mai pot rămâne în ţara care i-a acordat azil. Află cum promovează UNHCR relocarea.
Repatrierea voluntară
Aceasta este soluţia preferabilă: întoarcerea acasă în siguranşă şi demnitate, atunci când motivele refugiului încetează să mai existe. Află mai multe despre repatrierea voluntară.