Politica Uniunii Europene în materie de azil

Statele europene au o lungă tradiţie în a oferi un refugiu celor persecutaţi. Protecţia drepturilor fundamentale constituie nucleul identităţii europene. În 1999, statele membre ale Uniunii Europene s-au angajat să creeze un Sistem European Comun de Azil pentru a putea face faţă problemelor de azil din ce în ce mai mari la nivel european.

În decursul următorilor ani, Uniunea Europeană a adoptat o serie de măsuri legislative importante cu scopul de a armoniza sistemele diferite de azil ale statelor membre. Regulamentul Dublin stabileşte care stat membru este responsabil de examinarea unei cereri de azil individuale. Directiva privind Condiţiile de Primire stabileşte condiţiile minime pentru primirea solicitanţilor de azil, inclusiv cazarea, educaţia şi sănătatea acestora. Directiva privind Procedurile de Azil prevede standardele minime pentru procedurile de azil, aducând astfel o contribuţie importantă la dreptul internaţional, întrucât această tematică nu a fost reglementată iniţial, de către Convenţia din 1951. Directiva de Calificare introduce conceptul de protecţie subsidiară, care vine să completeze Convenţia privind Statutul Refugiaţilor din 1951, formă de protecţie care urmează să fie acordată persoanelor ce se confruntă cu riscuri de vătămare gravă.

Uniunea Europeană a creat de asemenea un Fond European pentru Refugiaţi, pentru a oferi sprijin financiar statelor membre care să le permită sistemelor lor de azil să lucreze eficient. Eurodac este o bază de date electronică care a fost lansată pentru compararea amprentelor şi pentru a determina dacă un solicitant de azil a depus deja o cerere de azil într-un alt stat membru.

Uniunea Europeană are un rol important cu privire la problemele de azil şi de relocare în interiorul şi în afara Uniunii. Legislaţia şi practicile Uniunii Europene influenţează considerabil dezvoltarea mecanismelor de protecţie a refugiaţilor în multe alte ţări. Instituţiile Uniunii, cum ar fi Consiliul European, Comisia Europeană, Parlamentul European şi Curtea Europeană de Justiţie, au puteri legislative, executive şi judiciare în domeniile direct relevante pentru mandatul UNHCR.

În ciuda directivelor şi regulamentelor care vizează armonizarea Uniunii Europene, există încă diferenţe semnificative între statele membre, în abordările lor la  protecţie, şansele şi ratele de recunoaştere a statutului de refugiat, precum şi condiţiile de primire, cum ar fi asistenţa medicală disponibilă pentru bărbaţi, femei şi copiii care solicită azil. De exemplu, în unele state membre ale UE, accesul la sprijinul material de bază este atât de limitat că mulţi solicitanţi de azil ajung să doarmă pe străzi.

Prin urmare, UNHCR urmează îndeaproape legislaţia şi politicile Uniunii Europene în materie de azil şi oferă recomandări şi consiliere pentru instituţiile UE şi cele 27 de state membre cu privire la o gamă largă de probleme legate de protecţia refugiaţilor, relocarea şi integrarea acestora. Agenţia pentru Refugiaţi emite periodic rapoarte, propuneri şi observaţii cu privire la dreptul de azil şi politica UE.