Convenţia privind statutul refugiaţilor | Documentul fundamental al activităţii noastre

Procesul de dezvoltare al unui corpus de drept, convenţii şi orientări internaţionale pentru protecţia refugiaţilor a început în secolul al XX-lea în cadrul Ligii Naţiunilor, predecesoarea Naţiunilor Unite. Aceasta a culminat la 28 iulie 1951, atunci când o conferinţă specială ONU a aprobat Convenţia privind statutul refugiaţilor.

Convenţia din 1951 este documentul juridic fundamental pentru protecţia internaţională a refugiaţilor. Convenţia defineşte cine este refugiat şi tipul de protecţie juridică şi asistenţă socială pe care refugiaţii ar trebui să o primească de la statele care au ratificat-o. O prevedere cheie a Convenţiei clarifică faptul că refugiaţii nu trebuie să fie returnaţi într-o ţară în care se tem de persecuţie. Convenţia defineşte de asemenea, obligaţiile refugiaţilor faţă de guvernul gazdă şi pune emfază pe faptul că anumite categorii de persoane, cum ar fi criminali de război, nu se califică pentru statutul de refugiat.Convenţia a recunoscut aspectul internaţional al crizei de refugiaţilor, precum şi necesitatea de cooperare internaţională şi de împărţirea responsabilităţilor între state.

Iniţial, Convenţia din 1951 a fost mai mult sau mai puţin limitată la protecţia refugiaţilor europeni în perioada de după al doilea război mondial. Protocolul din 1967 a extins domeniul de aplicare şi a eliminat restricţiile sale geografice şi temporale, transformând Convenţia într-un instrument cu adevărat universal, în timp ce problema deplasării se răspândea în întreaga lume.

Convenţia din 1951 nu este concepută pentru a aborda cauzele profunde ale fugii oamenilor, încălcări ale drepturilor omului, conflicte politice sau armate în ţara lor de origine. Aceasta a fost conceptualizată pentru a atenua consecinţele acestor probleme, oferind victimelor un grad de protecţie juridică internaţională şi alte forme de asistenţă, ajutându-le în cele din urmă să înceapă o nouă viaţă.

Împreună cu Protocolul său din 1967, Convenţia din 1951 a inspirat, de asemenea, crearea instrumentelor importante regionale pentru protecţia refugiatului, cum ar fi Organizaţia Convenţiei pentru refugiaţi a Unităţii Africane din 1969 şi din 1984 Declaratia de la Cartagena privind refugiaţii din America Latină.