Baw Meh visează la un viitor mai sigur pentru nepoții ei.
Baw Meh, 78, cu nepoții ei, Ko Reh, 10 și Ti Reh, 5, în tabăra de refugiați Ban Mai Nai Soi, localizată la aproximativ doi kilometri de granița Thai-Myanmar.
Baw Meh, 78 de ani: ,,Eram foarte tânără când m-am măritat. Parinții mei au aranjat căsătoria. Nu ne mai văzusem niciodată unul pe celălalt înainte de nuntă. Când m-a văzut prima oară, mi-a spus, ,,Ești foarte slabă”, iar eu i-am spus: ,,Ești chipes și masculin”. Am râs, dar după acele câteva prime cuvinte, ne era rușine până și să ne plimbăm împreună. Am avut vremuri frumoase și vremuri grele împreună. Când violența s-a extins în satul nostru, am fost forțați să ne mutăm. Soldații au incendiat totul, iar noi ne-am pierdut toate proprietățile. Fugind, am urcat munți și am traversat râuri. Am luat un coș să cărăm o oală, un topor, cărbune și niște orez. Mi-am luat copiii în spate și am fugit. În această fugă, ei au crescut și au devenit adulți într-o tabără din Thailanda.”
“A trebuit sa fugim imediat după ce s-a născut mezina noastră. Mi-am dorit ca ea să meargă la școală și să primească o educație, dar nu am avut posibilități. Acum locuiesc cu ea și cu nepoții mei care merg la școală în tabără. Asta mă bucură. Sper să continue să studieze, pentru că vreau sa fie niște oameni educați. Vreau sa fie ca voi (referindu-se la personalul UNHCR).”
,,Am crezut că o sa ne putem întoarce în satul nostru la puțin timp după ce am plecat. Dar nu am putut. Suntem în tabăra asta de aproape 20 de ani.”
Baw Meh (stânga) privește în timp ce prietena ei, Klaw Meh (dreapta) curăță orez în tabăra de refugiați Ban Mai Nai Soi. La fel ca majoritatea refugiaților care trăiesc aici, ea a traversat jungla cu soțul ei și cei șase copii, peste râuri și dormind în păduriș, în timp ce își duceau în spate toate posesiile.
Baw Meh stă pe prispa casei pe care o împarte cu copiii și nepoții ei în tabăra de refugiați Ban Mai Nai Soi. Nepoții ei s-au născut în tabără, astfel, trei generații ale familiei ei trăind în situații de deplasare forțată.
Baw Meh (în spate, 78) merge cu prietenele ei, Klaw Meh (dreapta) și Oo Meh (stânga) în tabăra de refugiați Ban Mai Nai Soi.
Lui Baw Meh îi place să cânte melodii tradiționale Karenni în timp ce gătește pentru familia ei seara. Ei îi place să vorbească despre soțul ei, care a murit anul trecut înainte să-și poată îndeplini visul de a se întoarce acasă. Mulți dintre copiii și nepoții ei au fost relocați în tări terțe.
Unul dintre nepoții ei i-a spus înainte să plece: ,,O să am grijă de tine din America, iar într-o zi am să mă întorc să te văd”. Baw Meh a refuzat să plece cu el. Ea preferă să fie lângă soțul ei, înmormântat în partea vestică a taberei, cea mai apropiată de satul lor din Myanmar, care e situat pe cealaltă parte a graniței și la care nu are acces.
Baw Meh, acum în vârsta de 78 de ani, a fugit din statul Kayah din Myanmar în 1996. Optsprezece ani mai târziu, trei generații din familia Karenni încă trăiesc în tabăra Ban Mai Nai Soi din nordul Thailandei. Refugiații Karenni din Myanmar în Thailanda sunt victimele uneia dintre cele mai prelungite crize de refugiați din lume.
Exprimă-ți solidaritatea alături de refugiații ca Baw Meh prin semnarea petiției #AlăturiDeRefugiați astăzi.
Ți-a plăcut povestea lui Baw Meh? Distribuie-o și prietenilor tăi!
Save
Share on Facebook Share on Twitter
