Vizita Ambasadorului Bunăvoinței Jesús Vázquez în România

Jesús Vázquez,  Ambasador al Bunăvoinței pentru UNHCR (GWA), cunoscut prezentator de televiziune din Spania,  a vizitat România în perioada 1-5 noiembrie 2022.

Alături de UNHCR România, pe parcursul misiunii sale, acesta s-a întâlnit cu familii de refugiați sosiți din Ucraina la București, Galați și la punctul de trecere a frontierei Isaccea.

În cadrul întâlnirilor cu secretarul de stat Dr. Raed Arafat și consilierul de stat Mădălina Turza, Ambasadorul Bunăvoinței a felicitat autoritățile române  pentru răspunsul României privind refugiații din Ucraina.

În timpul vizitei la centrul de servicii integrate al UNHCR de la RomExpo, dar și la școala Uruguay din București, Jesús Vázquez a stat de vorbă cu părinții, copiii și profesorii prezenți aici și a aflat informații despre situația lor actuală.

La Galați, acesta a vizitat centrul de înregistrare pentru asistență financiară al UNHCR și centrul Blue Dot (Punctul Albastru) gestionat în comun de către UNHCR și UNICEF, și a stat de vorbă cu refugiații care au ajuns la centru pentru a beneficia de serviciile disponibile. În timpul acestor interviuri acesta a aflat mai multe despre situația actuală din Ucraina, dar și despre nevoile urgente ale refugiaților care sosesc în țară.

În incheierea misiunii,  Jesús Vázquez a vizitat Isaccea, unul din principalele puncta de trecere a frontierei pentru refugiații din Ucraina.

 

*** Jesús Vázquez a fost numit Ambasador al Bunăvoinței al Agenției ONU pentru refugiați în 2008. Jesús Vázquez are abilități deosebite de comunicare și capacitatea de a ajunge la mintea și inima unui public divers, ceea ce va contribui la o mai bună înțelegere a cauzei refugiaților.

Anterior nominalizării sale, el s-a implicat din ce în ce mai mult în problemele refugiaților, formând o legătură strânsă cu biroul UNHCR din Spania și cu asociația națională, España con ACNUR. El a mărturisit că interesul său a fost stârnit atunci când UNHCR i-a trimis un tricou cu o imagine a fizicianului Albert Einstein deasupra mesajului: „Einstein a fost refugiat”. El a decis să poarte tricoul în timpul emisiunii sale de pe canalul Telecinco (Tele 5). „Mesajul m-a emoționat și am decis să îl port și să aflu mai multe despre UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați și mandatul acesteia”, și-a amintit Vázquez în timpul ceremoniei de numire în funcție din 2008.

Vizita sa din 2007 la Dadaab, în nord-estul Kenyei, unde UNHCR se ocupa de aproximativ 200.000 de refugiați, în principal somalezi, în trei tabere, i-a consolidat angajamentul de a promova cauza refugiaților.  „Am fost în interiorul adăposturilor lor, ascultându-i, și am putut vedea cu adevărat lupta zilnică pentru supraviețuire și provocarea de a continua să trăiești atunci când totul a fost pierdut”, a spus el.

Jesús Vázquez promovează în mod regulat activitatea UNHCR și cauza persoanelor forțate să își părăsească locuințele.