Un stil de pictură tradițional ucrainean aduce alinare refugiaților care se vindecă de traumele războiului
Un stil de pictură tradițional ucrainean aduce alinare refugiaților care se vindecă de traumele războiului

Oleksandra Barmina, maestru al picturii ucrainene Petrykivkapainting, expune câteva dintre lucrările sale de artă în atelierul său din Constanța, România.
Era iunie 2023 când Oleksandra Barmina, o refugiată de 41 de ani din Dnipro, Ucraina, a organizat pentru prima dată un atelier de pictură Petrykivka pentru copiii refugiați și români din Constanța, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului. Pânzele goale în formă de îngeri au fost curând acoperite de faimoasele motive simetrice și colorate de flori, plante și păsări.
Picturile tradiționale Petrykivka se regăsesc în inima multor ucraineni. Originare din satul Petrykivka, din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, modelele decorează case, camere și ornamente vechi, simbolizând frumusețea și armonia cu natura.
Succesul primului atelier de pictură a încurajat-o pe Oleksandra – maestru în arta picturii Petrykivka – să continue. Mai târziu în același an, de Ziua Culturii Ucrainene, marcată în data de 9 noiembrie, la o cafenea din Constanța, a avut loc un curs de pictură, în cadrul unui eveniment public organizat de refugiați, societatea civilă și UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați.
La sosirea într-o țară nouă, majoritatea refugiaților se confruntă cu stresul găsirii unui loc sigur și stabil în timp ce se adaptează la schimbările bruște din viața lor. Adolescenții și copiii sunt deosebit de vulnerabili la suferințele psihologice și la problemele de sănătate mintală. Experiența strămutării forțate poate perturba învățarea, dezvoltarea abilităților emoționale și sociale ale acestora. Copiilor și adolescenților refugiați li se poate părea dificil să își exprime emoțiile, să socializeze, să își facă prieteni noi sau chiar să vorbească.
Pe întreg teritoriul României, UNHCR împreună cu partenerii locali, precum Fundația Estuar, FONNS și Sensiblu, oferă un spațiu sigur unde oamenii pot primi sprijin psihologic și de sănătate mintală, inclusiv prin terapie prin artă.
„Cursurile de pictură și terapia prin artă expresivă, cum sunt cele conduse de Oleksandra, pot aduce oamenii împreună, pot promova sănătatea mintală și bunăstarea, pot crea un sentiment de apartenență și pot ajuta refugiații, în special adolescenții, să comunice, să fie auziți și să se vindece într-un mediu sigur”
Oleksandra a crescut într-o familie de artiști din Dnipro, în Ucraina. „Bunicul meu a fost pictor, a fost puțin cunoscut în comunitatea artistică, a pictat mai mult pentru el, pentru familia și prietenii săi. Pânzele sale frumoase, pe care mi le amintesc încă din copilărie – atârnau pe pereții din casa bunicilor mei.” Arta bunicului ei, care descria frumusețea naturii, a marcat-o profund pe tânăra Oleksandra. La vârsta de 10 ani , o excursie a familiei în satul Petrykivka unde, în urmă cu 250 de ani s-a născut această tehnică, marchează în amintirile ei, începutul pasiunii și al dedicării sale pentru pictură.
Abia câțiva ani mai târziu, după ce a absolvit Academia de Construcții și Arhitectură din Dnipro și a lucrat aproape opt ani de zile în acest domeniu, Oleksandra a decis să se întoarcă la visul din copilărie și să se dedice pe deplin pasiunii sale pentru pictura Petrykivka.
Apoi, războiul la scară largă din Ucraina a forțat-o în cele din urmă pe Oleksandra să-și părăsească țara. În octombrie 2022, ea a ajuns la Constanța, pe coasta românească a Mării Negre.
„În timpul anilor mei de studiu, am demonstrat experimental că pictura ucraineană Petrykivka are un efect artistico-terapeutic. Intensitatea culorilor, repetitivitatea și simetria modelelor și umplerea ulterioară cu vopsele a contururilor îi permit artistului să atingă o anumită stare de meditație, calm și concentrare, care duce la vindecare”, a spus ea.

Pictura Petrykivka, realizată de Oleksandra Barmina în cadrul evenimentului organizat de UNHCR cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului din Constanța.
Oleksandra a decis că trebuie să dea înapoi comunității care a primit-o cu brațele deschise. Constanța găzduiește al doilea cel mai mare număr de refugiați din România.
Mulți dintre ei se reunesc regulat la Centrul Comunitar Ucrainean, unde UNHCR și alte organizații ale societății civile precum World Vision și Centrul pentru Resurse Civice oferă servicii și programe pentru refugiați. Dar cursurile de pictură nu sunt doar pentru ucraineni: copiii și adulții români se bucură, de asemenea, de cursurile de măiestrie în tehnica de pictură Petrykivka oferite de Oleksandra, care le amintește de arta tradițională românească a încondeierii ouălor de Paște.

Ouă pictate folosind motive tradiționale din arta Petrykivka în cadrul unui atelier de pictură dedicat copiilor români și ucraineni, susținut de artista ucraineană Oleksandra, în Constanța, 2023.
„ A lucra împreună este dovada cooperării dintre comunitățile noastre”.
În timp ce creăm artă, învățăm unii despre alții, facem schimb de valori culturale, ne dezvoltăm spiritual și de ne bucurăm de o energie creativă”, spune Oleksandra.
Acest lucru îi ajută pe ucraineni să se integreze ușor în comunitatea gazdă, deoarece creativitatea este un mod universal de comunicare între oameni diferiți, din țări diferite”.