Close sites icon close
Search form

Search for the country site.

Country profile

Country website

Viața în prima linie a frontului - între dragostea de casă și ororile războiului

Comunicate de Presă

Viața în prima linie a frontului - între dragostea de casă și ororile războiului

25 July 2025
A house affected by war in Ukraine

Multe sate de pe linia frontului din Ucraina adăpostesc în continuare oameni care au mare nevoie de asistență umanitară.

La mai bine de trei ani de la începutul invaziei rusești în Ucraina, frontul de aproape 1.000 de kilometri care se întinde în nord, est și sud, a lăsat în urmă zone întinse de pământ nelocuibile. Cu toate acestea, mii de oameni aleg să rămână în orașele și satele din apropierea zonei de conflict. Numai în regiunea Donețk, autoritățile estimează că peste 26.000 de persoane locuiesc în zone afectate de ostilități active.

Majoritatea sunt persoane în vârstă, care se simt obligate să rămână în casele lor pentru a avea grijă de membrii vulnerabili ai familiei, pentru a proteja animalele de companie sau animalele domestice, sau pur și simplu pentru că nu pot să-și părăsească locuințele. „Preferăm să murim aici, unde sunt îngropați toți membrii familiei noastre”, este un sentiment împărtășit adesea de locuitorii comunităților aflate în prima linie.

Trăind sub amenințarea constantă a atacurilor, ei depind în mare măsură de ajutorul umanitar oferit pentru a-și repara casele distruse, pentru a cumpăra lemne de foc pentru iarnă sau pur și simplu pentru a avea acces la obiecte de bază precum pături, saltele, ustensile de bucătărie, lămpi solare, medicamente și alimente. Aceste provizii sunt livrate în principal de către ONG-uri ucrainene, inclusiv de mai mulți parteneri ai UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, precum și prin intermediul convoaielor umanitare ale ONU, la care UNHCR participă în mod regulat. Pe măsură ce linia frontului se schimbă, perturbând serviciile esențiale și viața de zi cu zi, nevoile acestor comunități devin tot mai urgente, la fel și riscurile cu care se confruntă lucrătorii umanitari.

Sub atacuri zilnice, însă determinați să rămână

Apropierea de linia frontului înseamnă că cei care aleg să rămână acolo se confruntă zilnic cu amenințări, nu numai din partea bombelor aeriene și a dronelor, ci și din partea focului de artilerie.

Zoia are 71 de ani și locuiește în satul Zolotyi Kolodiaz, nu departe de orașul Pokrovsk, din regiunea Donetsk – o zonă care a fost în centrul unei ofensive ruse intense în ultimele luni. În luna mai, Zoia a fost prinsă în mijlocul unui atac rus când se afla la casa fiicei sale. Din cauza problemelor pe care le are la genunchi, nu a putut ajunge la timp la adăpost și a rămas afară, sub un baldachin. O explozie bruscă a luminat cerul — fiica ei a ieșit în fugă și a ajutat-o să coboare în subsol. Câteva momente mai târziu, a urmat o a doua explozie.

„Am văzut o lumină pe cer - ca o minge de foc - apoi am auzit o explozie puternică”, își amintește Zoia. „Fiica mea m-a ajutat să cobor în subsol și, câteva clipe mai târziu, o altă explozie a zguduit totul.”

Dimineața, pagubele erau evidente: toate ferestrele erau sparte, acoperișul parțial distrus, iar cioburi de sticlă și ardezie erau împrăștiate peste tot în curte.

An older woman in her backyard

Zoia, în curtea casei sale.

Organizația non-guvernamentală Angels of Salvation, parteneră a UNHCR, a sosit rapid pentru a evalua distrugerile și a furniza materiale necesare de urgență, permițând familiei să acopere ferestrele sparte. Însă acoperișul este în continuare avariat, iar odată cu apropierea iernii, casa ei ar putea deveni nesigură.

An older woman in her backward

“Credeam că la vârsta asta, voi avea parte de liniște.”

Războiul afectează nu numai casele, ci și inimile și mințile oamenilor. Pentru Oleksandr, un bărbat de 74 de ani din Dobropillia, regiunea Donetsk, aflat la doar 20 de kilometri de linia frontului, conflictul a devenit unul personal. La începutul acestui an, o rachetă a lovit clădirea în care locuia. Impactul a distrus pereții, dar Oleksandr a supraviețuit. Deși nu îi place să se gândească la ororile acelei nopți, amintirea rămâne vie în memoria sa.

„Această experiență nu va dispărea repede din mintea mea. Știu asta din proprie experiență. Nu doresc asta nimănui. Am trăit destul de mult încât să cred că la vârsta asta voi avea parte de liniște”, spune el.

An older man standing in front of a destroyed building in Ukraine

Sprijinul psihologic îl ajută pe Oleksandr să rămână cu picioarele pe pământ. Psihologii de la Proliska, partenerul local al UNHCR, îl vizitează regulat, iar prezența lor și disponibilitatea de a-l asculta îi oferă un moment rar de ușurare:

„Cel mai important lucru este să vezi compasiunea din ochii lor. Și asta înseamnă foarte mult. Copiii mici și persoanele în vârstă, ca mine, suntem foarte sensibili. Absorbim totul. Copiii păstrează amintiri fie foarte frumoase, fie foarte urâte. Iar la vârste înaintate, acestea nu dispar. Rămân cu tine și îți provoacă un nod în gât când te gândești la ele.”

Ajutor pentru zonele aflate pe linia frontului

Sprijinirea persoanelor din comunitățile aflate în prima linie rămâne o prioritate cheie pentru UNHCR în Ucraina. Prin intermediul partenerilor locali, care sunt zilnic pe teren pentru a ajuta și sprijini persoanelor aflate la nevoie, UNHCR furnizează materiale de urgență pentru a le permite acestor persoane să repare rapid daunele aduse locuințelor lor în urma atacurilor aeriene sau a bombardamentelor de artilerie, precum și sprijin psihosocial pentru a ajuta oamenii să facă față impactului emoțional al războiului.

De la începutul invaziei pe scară largă, UNHCR, împreună cu alte agenții ale ONU și ONG-uri ucrainene, a furnizat asistență vitală pentru peste 850.000 de persoane prin intermediul a 207 convoaie umanitare interinstituționale, în principal în zonele grav afectate din regiunile Donetsk, Herson și Harkiv.

În sezoanele reci, UNHCR a oferit, de asemenea, asistență financiară de iarnă persoanelor afectate de război din nouă regiuni grav afectate, situate în nord, est și sud: Sumy, Harkiv, Herson, Luhansk, Donețk, Dnipropetrovsk, Zaporijia, Mykolaiv și Cernihiv. Această asistență a permis familiilor cu vulnerabilități specifice, cum ar fi vârsta înaintată și dizabilități, să achiziționeze combustibil solid, cum ar fi lemne de foc, haine groase și pături, și să se încălzească în casele lor în timpul celor mai reci luni ale anului.