Select a language for our global site:

Select a country site:
 

UNHCR solicită Europei o nouă viziune asupra abordării refugiaților

Un refugiat afgan își ține copilul în brațe privind în larg, după ce a ajuns pe insula grecească Lesbos (fotografie din anul 2015)

Un refugiat afgan își ține copilul în brațe privind în larg, după ce a ajuns pe insula grecească Lesbos (fotografie din anul 2015).

Intr-un document prezentat astăzi Uniunii Europene (UE), UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, a cerut o reformă amplă a angajamentului global al Europei privind refugiații, inclusiv a sistemul european de azil. UNHCR a cerut ca Europa să ofere sprijin într-o manieră mai strategică, direcționat către țările de origine, azil și de tranzit ale refugiaților, să revizuiască planurile de urgență pentru a răspunde fluxurilor mari de refugiați și migranți ce sosesc în Europa, precum și să pună în aplicare un sistem de azil mai eficient și mai bine gestionat. De asemenea, a cerut ca statele membre ale UE să investească mai mult în integrarea refugiaților, inclusiv în găsirea unei locuințe, a unui loc de muncă și învățarea limbii țării respective.

„Anul trecut, Europa nu a reușit să ofere un răspuns comun, bine gestionat, provocărilor reprezentate de sosirea a peste un milion de refugiați și migranți”, a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați Filippo Grandi.” Acest lucru a generat scene de haos la frontiere și a condus la scăderea încrederii publicului în capacitatea guvernelor de a gestiona situația, în avantajul celor care au urmărit transformarea refugiaților în țapi ispășitori. Este important ca printr-o acțiune comună, statele membre ale UE să arate că Europa este capabilă să gestioneze fluxurile refugiați în mod eficient și principial: pe de-o parte ajutând la stabilizarea pe termen lung a fluxurilor de refugiați, prin implicare externă mai strategică – și pe de altă parte, continuând să-i primească pe refugiați în Europa. ”

Propunerea UNHCR ”O mai bună protecție a refugiaților în Uniunea Europeană și la nivel global”, stabilește o viziune practică a modului în care acest lucru ar putea fi realizat atât în cadrul UE, cât și la nivel global. Printre principalele sugestii se află: măsuri ce țintesc motivele strămutării refugiaților și ale deplasărilor secundare; măsuri de înmulțire a căilor sigure prin care refugiații pot ajunge în Europa și un sistem de azil simplificat, care să identifice, să înregistreze și să proceseze nou-veniții rapid și eficient, contribuind astfel și la restabilirea încrederii publicului.

„Este un moment propice pentru o nouă viziune privind implicarea Europei în gestionarea crizei refugiaților la nivel mondial,” a declarat Grandi, „pornind de la trecutul său bazat pe toleranță, deschidere și având la bază principiile protecției refugiaților aplicate într-o manieră pragmatică și realistă. Istoria a demonstrat că Europa este mai puternică atunci când statele membre abordează provocările împreună, și cred cu tărie că astăzi, acest lucru este încă posibil”.

Pornind de la elemente ale actualului Sistem European Comun de Azil (SECA), precum și unele dintre reformele propuse de Comisia Europeană, propunerile UNHCR ar avea ca rezultat un sistem de azil simplificat, care să asigure accesul la teritoriu, primirea și înregistrearea corespunzătoare a nou-veniților, ar permite alocarea responsabilității pentru solicitanții de azil între statele membre ale UE, garantând faptul că acestea sunt echipate pentru îndeplinirea sarcinii ce le revine. Reformele propuse de UNHCR ar garanta dreptul la azil, ar spori controlul de securitate, ar facilita gestionarea eficientă a mișcărilor de populație și ar putea reduce costurile.

Propunerile includ un sistem european comun de înregistrare, proceduri de determinare a azilului simplificate și accelerate, prioritizarea reunificării familiei, o abordare comună privind situația copiilor neînsoțiți și separați, un mecanism de distribuție aplicabil statele membre aflate sub presiunea unui număr mare de nou-veniți și un sistem eficient de returnare în țara de origine a persoanele care nu au nevoie de protecție.

Documentul UNHCR „O mai bună protecție refugiaților în UE și la nivel global, decembrie 2016” disponibil aici:

în limba engeză: http://www.refworld.org/docid/58385d4e4.html

Pentru varianta in limba română, va rugam contactati UNHCR la [email protected]

Factsheet: ”Better Protecting Refugees in the EU and Globally”, December 2016, disponibil aici http://www.refworld.org/docid/584025eb4.html

Ultimele știri:

UNHCR felicită echipa Olimpică a Refugiaților Tokyo 2020

UNHCR felicită echipa Olimpică a Refugiaților Tokyo 2020

UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, sărbătorește anunțul de astăzi, făcut de către Comitetul Olimpic Internațional, despre Echipa Olimpică a Refugiaților Tokyo 2020. După ani de antrenament, 29 de sportivi refugiați se vor îndrepta spre Tokyo, în iulie, pentru a...

UEFA și UNHCR – Parteneriat în sprijinul refugiaților

UEFA și UNHCR – Parteneriat în sprijinul refugiaților

UEFA, Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal și UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, au semnat săptămâna aceasta un Protocol de cooperare pentru a sprijini accesul refugiaților la sport și a spori incluziunea socială. Prin acest Protocol, cele două organizații se...

Poveștile refugiaților:

Niciun Rezultat

Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.