Declarația UNHCR privind trecerea în neființă a Sanctității Sale Papa Francisc
Declarația UNHCR privind trecerea în neființă a Sanctității Sale Papa Francisc

UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, este profund întristată de decesul Sanctității Sale Papa Francisc. Transmitem condoleanțele noastre sincere catolicilor din întreaga lume și tuturor celor care plâng pierderea unui lider moral plin de compasiune și curaj.
Papa Francisc a fost un susținător neobosit al drepturilor și demnității refugiaților, migranților și persoanelor strămutate forțat din întreaga lume. S-a ridicat în fața lumii și a vorbit continuu și neobosit pentru victimele războaielor și pentru cei forțați să își părăsească casele.
El a atras atenția lumii asupra tragediilor umane care se desfășoară la frontierele Europei și la cele aflate la mare distanță - subliniind responsabilitatea noastră comună în protejarea vieții celor forțați să fugă.
Ascultând cu atenție refugiații din Lampedusa, Grecia, Cipru și nu numai, Papa Francisc a făcut un apel puternic către comunitatea internațională să nu le întoarcă spatele celor forțați să fugă.
Ascultând cu atenție refugiații din Lampedusa, Grecia, Cipru și nu numai, Papa Francisc a făcut un apel puternic către comunitatea internațională să nu le întoarcă spatele celor forțați să fugă.
De-a lungul papalității sale, Papa Francisc și-a folosit autoritatea morală unică pentru a îndemna guvernele și comunitatea internațională în general să primească, să protejeze, să promoveze și să integreze refugiații în societate - în special într-un moment în care, în ciuda situației lor disperate, aceștia se confruntă prea des cu bariere, respingere și teamă. De asemenea, Papa Francis s-a implicat și în protejarea mediului și a naturii.
Solidaritatea sa neclintită față de persoanele strămutate forțat, angajamentul său privind pacea globală, implicarea sa în cauze umanitare și apelul său la un dialog menit să rezolve conflictele și să construiască solidaritatea au inspirat acțiune, compasiune și un sentiment mai profund de umanitate. Acesta a fost de altfel, puternic angajat în apărarea păcii pretutindeni - din Orientul Mijlociu până în Columbia, Ucraina, Republica Central Africană, Sudan, Sudanul de Sud, Republica Democrată Congo și Myanmar, vorbind despre pace, reconciliere și demnitate.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului de anul trecut, el a făcut apel la toți „să îi primim, să îi promovăm, să îi însoțim și să îi integrăm pe cei care ne bat la ușă”, rugându-ne ca „statele să depună eforturi pentru a asigura condiții umane pentru refugiați și pentru a facilita procesele de integrare”.
Moartea sa este o pierdere pentru noi toți, cei care am fost inspirați de principiile și valorile sale, iar moștenirea sa va continua să ghideze și să consolideze activitatea noastră zilnică de a-i proteja pe cei forțați să își părăsească casele.