Naţionalitatea este legătura juridică dintre un stat şi un individ. Naţionalitatea conferă oamenilor un sentiment al identităţii şi, mai important, le permite să-şi exercite o gamă largă de drepturi.

În ciuda legilor internaţionale legate de achiziţia, pierderea, sau renunţarea la cetăţenie, aproximativ 12 milioane de oameni din toată lumea nu au identitate naţională în ziua de azi. Apatridia există din diverse motive inclusiv conflicte legislative, transfer de teritorii, legislaţia privind căsătoria, practicile administrative, discriminarea, lipsa unui certificat de naştere, denaţionalizare şi renunţare.

Apatridia are un impact teribil asupra vieţii indivizilor. Posesia naţionalităţii este esenţială pentru participarea deplină în societate şi este necesară pentru a beneficia de drepturile omului. Mai mult, drepturi specifice, precum dreptul la vot, pot fi limitate doar la cetăţeni. Adesea apatrizii nu pot obţine documente de identitate; pot fi deţinuţi pentru că nu au cetăţenie; li se poate nega accesul la educaţie şi la servicii de sănătate, sau pot fi împiedicaţi să-şi găsească un loc de muncă.

Uneori, persoanele făra cetăţenie pot fi şi refugiaţi, dar cele două categorii sunt diferite. Din 1995, UNHCR are mandat să lucreze cu guvernele pentru a preveni apariţia apatridiei, pentru a rezolva cazurile care survin şi pentru a proteja drepturile apatrizilor.

În ţările din Europa Centrală, cazurile de apatridie sunt relative puţine în comparaţie cu nivelul mondial însă cifrele sunt destul de ridicate. În lipsa unor statistici actualizate de către guverne, se estimează că un număr de 1000 de persoane apatride trăiesc in Polonia cât şi în Slovacia. În Slovenia unde anumite persoane  şi-au pierdut statutul legal în 1991, la declararea independenţei ţării, numărul apatrizilor este încă necunoscut.

Convenţiile din 1954 şi 1961 privind apatridia

Singurele convenţii globale de acest fel pentru protecţia apatrizilor şi pentru reducerea apatridiei.