Select a language for our global site:

Select a country site:
 

De la călcător profesionist la doctor – un drum ce poate fi netezit de ospitalitatea românilor

Kamal la masa de călcat a atelierului de croitorie în care este îndrăgit de către colegi.

Kamal la masa de călcat a atelierului de croitorie în care este îndrăgit de către colegi.

21-10-2014

Kamal alături de Mama Mia.

BAIA MARE, România, 21 Octombrie, (UNHCR). Ziua lui Kamal Saadik începe la 5 dimineaţa cu câteva exerciţii fizice, un măr la micul dejun şi un drum revigorant cu bicicleta până la serviciu – o fabrică de confecții din Baia Mare, unde trudeşte opt ore pe zi deasupra unei mese de călcat.

Vizitatorului ocazional, sala mare a atelierului de croitorie în care lucrează peste 50 de oameni, îi poate părea zgomotoasă, un  labirint aglomerat de maşini de cusut, mese de călcat și bucăți de material ce trec repede dintr-o parte în alta.

Insă pentru refugiatul iranian de 26 de ani, aceasta este o mică insulă de liniște, un loc căruia îi poate spune casă. “E frumos aici, e curat şi luminos, îmi place,” spune el de la masa de călcat aflată lângă o fereastră larg deschisă. Iar colegii săi şi românii pe care i-a întâlnit de la sosirea în țară, ţin locul familiei sale pierdute.

“Munca sa nu este deloc uşoară,” mărturisește șefa de echipă, o doamnă căreia toată lumea îi spune Mama Mia. “Nu ştiu cum reuşeşte dar nu se plânge niciodată şi are mereu o vorbă bună pentru ceilalţi. Toți îl iubim.”

Ca dovadă, iarna trecută colegii lui i-au cusut o pătură groasă ca să treacă mai uşor peste nopţile reci ale oraşului. “A fost cadoul meu de Anul Nou, cel mai frumos cadou primit în ultima vreme,” spune Kamal.

Au trecut, într-adevăr, ani de când Kamal nu a mai avut motive să zâmbească. El descrie meleagurile natale din Iran în cuvinte vii – munţii trufaşi, izvoarele cu apa ca de cristal, terasele de pe acoperişul caselor de piatră. Dar când ajunge să povestească despre evenimentele care l-au forţat să fugă într-o clipă, lăsându-şi în urmă părinţii, Kamal nu-şi mai găseşte cuvintele. “S-au întâmplat anumite lucruri şi a trebuit să plec,” este tot ce poate spune.

După o călătorie periculoasă traversând Turcia şi Bulgaria, tânărul a găsit siguranţa în România, unde a cerut azil; a fost recunoscut ca refugiat în urmă cu doi ani. Astfel a  început o nouă viaţă într-un centru de cazare și recepție condus de autorităţi, în micul oraș de frontieră, Şomcuta Mare.

Învățarea limbii române s-a dovedit a fi prima dintr-un lung şir de provocări. La magazinul mic de lângă centru, Kamal trebuia să arate cu mâna alimentele de care avea nevoie. A găsit însă un aliat în vânzătoarea de acolo. “Doamna vânzătoare îmi spunea mereu ‘aceasta este pâne, repetă după mine, pâne.’ Aşa am învăţat primele cuvinte” îşi aminteşte Kamal, care vorbeşte acum fluent limba româna, cu accent maramureșean.

De atunci Kamal a avut și alți profesori adhoc pe lângă cei ”oficiali”. Anca Pascui,”doamna profesoară de la centru”, îşi aminteşte cum Kamal a trebuit să înceapă de la zero, învăţând atât alfabetul latin cât şi limba română.

Ea îl descrie pe Kamal ca fiind foarte ambiţios. “Intr-o zi a reuşit să facă prima lui glumă în română. Ochii îi râdeau parcă spunând: ‘vezi, eforturile tale nu au fost în zadar.’ A fost un moment magic.”

Ambiţiile sale nu se sfârşesc la o masă de călcat, într-o fabrică de îmbrăcăminte. Adevăratul său vis este de a deveni doctor. In graba cu care a părăsit Iranul, Kamal a lăsat în urma lui documentele care dovedeau că a terminat liceul. Acest lucru l-a împiedicat până acum să se înscrie la o facultate în România.

Kamal la masa de călcat.

Insă încă o dată, comunitatea românească i-a sărit în ajutor. La începutul acestui an, profesoara lui de limba română, Anca Pascui, împreună cu autorităţile locale au colaborat pentru a-l ajuta pe Kamal să se înscrie într-un program de educaţie a adulţilor, care ar trebui să-i deschidă în cele din urmă, poarta către studiile medicale.

S-ar putea să îi ia câţiva ani să îşi îndeplinească visul de a deveni doctor, însă tânărul bărbat aplecat acum asupra mesei de călcat este încrezător că va reuşi. “Dacă îţi urmăreşti visul cu energie şi voinţă, vei reuşi,” spune el convins.

De Gabriela Leu, în Baia Mare, România

 

Poveștile refugiaților:

Page 1 of 812345...Last »