Un refugiat din Ungaria se luptă pentru reunirea cu familia

13-06-2013

BUDAPESTA, 13 iunie (UNHCR) – E sfârşit de schimb şi Biruk Nahom* îşi ia la revedere de la colegii săi maghiari cu un zâmbet călduros care ascunde durerea pe care o poartă în suflet. 

„Viaţa nu înseamnă nimic fără familia mea alături”, spune bărbatul de 45 de ani care a fost nevoit să îşi lase soţia şi fiica în Etiopia când a venit în Ungaria cu aproape şapte în urmă, la început doar pentru o scurtă perioadă de timp la studii. La puţin timp după aceea, a fost luat în vizor de autorităţile din ţara sa natală pentru legăturile cu partidele de opoziţie şi a solicitat azil.

Acum Nahom lucrează cu normă întreagă la o companie de televiziune prin cablu în suburbiile Budapestei, ambalând echipamentele pentru livrare. Trimite tot ce poate din banii pe care îi câştigă familiei de care îi este atât de dor.

Bărbatul de origine etiopiană a început să lucreze şi să plătească impozite în Ungaria la scurt timp după ce i-a fost acordat statutul de refugiat în anul 2006.

De atunci, a încercat mereu să îşi aducă soţia şi fiica de 12 ani alături de el. Dar până în prezent eforturile sale s-au dovedit în zadar.

Pentru Nahom, anii de încercări eşuate de a se reuni cu familia şi-au spus cuvântul asupra stării lui emoţionale.

Şiroaie de lacrimi îi curg din ochi când se gândeşte la familie „Aşteptarea este foarte dificilă pentru toţi. Dar soţia mea este o femeie cu o voinţă de fier – nu sunt multe femeile care şi-ar fi aşteptat bărbatul şapte ani”, spune soţul cu multă afecţiune în voce.

Nahom povesteşte că în primele şase luni de la acordarea statutului de refugiat familia lui a trimis prin poştă cererea de reunificare a familiei din Etiopia către consulatul maghiar din Kenya. Se pare că această cerere nu a ajuns niciodată la destinaţie. Între timp, perioada de şase luni stabilită pentru depunerea cererilor de reunificare a familiei în condiţii mai favorabile a trecut.

Această perioadă este de o importanţă crucială pentru refugiaţi pentru că nu sunt obligaţi să dovedească faptul că îşi pot întreţine familia în acest timp.

Odată ce perioada de şase luni de la emiterea unei decizii favorabile asupra cererii de azil a trecut, refugiaţii care doresc să îşi aducă familiile în Ungaria trebuie să demonstreze că pot să acopere asigurarea medicală, cazarea şi alte costuri de trai pentru familiile lor – o condiţie greu de îndeplinit pentru cei care sunt la început de drum într-o ţară nouă.

Familia lui Nahom a depus o nouă cerere care trebuie acum să îndeplinească criterii diferite.

Din dorinţa de a se reuni, soţia şi fiica sa s-au mutat în capitala Kenyiei, Nairobi, locul cel mai apropiat de Etiopia deservit de un consulat maghiar. Astfel, familia a putut să respecte prevederile legii maghiar care impun depunerea personală a cererii de reunificare la consulatul sau ambasada maghiară din ţara de reşedinţă.

Pentru că, în general, Ungaria nu are o reprezentare oficială în ţările afectate de conflicte, familiile refugiaţilor, de cele mai multe ori femei, copiii şi vârstnici, nu au de ales şi trebuie să facă deplasări costisitoare, uneori chiar pline de pericole, în ţările învecinate.

Conform raportul UNHCR „Accesul la reunificarea familiei” din anul 2012, costurile de deplasare şi celelalte costuri suplimentare care împovărează familiile ar putea fi reduse semnificativ dacă cererile de reunificare a familiei ar fi acceptate şi procesate în ţara de azil şi nu de consulatele din străinătate.

Autorităţile de imigrări au respins cererea depusă de Nahom pe motivul că veniturile sale erau sub limita impusă pentru un standard minim de viaţă, conform biroului naţional de statistică din Ungaria.

Între timp, Nahom şi-a făcut prieteni noi şi adevăraţi. Fostul său şef, care a remarcat suferinţa pe care situaţia familială i-o cauza angajatului său, s-a oferit să îl ajute să depună o nouă cerere oferindu-se să asigure mijloacele necesare de subzistenţă familiei după sosirea acesteia.

În ciuda apelurilor depuse de avocatul lui Nahom, această cerere a fost şi ea respinsă pentru că din punct de vedere legal doar un membru al familiei îşi poate asuma responsabilitatea de a întreţine familia.

„Asta înseamnă că acesta trebuie să aibă un salariu corespunzător şi/sau economii importante” spune avocatul Comitetului Helsinki, Gabor Gyozo, care l-a ajutat pe acest refugiat să depună cereri repetate de reunificare a familiei.

„Sau măcar să îi convingă pe cei de la imigrări să fie „mai buni la sulfet”” adaugă el.

Nahom crede că pretenţiile autorităţilor sunt prea mari şi nici chiar noul lui loc de muncă, deşi mai bine plătit, nu reuşeşte să le satisfacă.

„Ei consideră că salariul meu este prea mic. Acum câştig 100.000 HUF pe lună, dar mi s-a spus că ar trebui să am 180.000 – cine câştigă aşa de mult în Ungaria?”

Stăpânindu-şi cu greu lacrimile, Nahom spune că îşi găseşte consolare în mersul la biserică şi discuţiile pe care le poartă săptămânal pe Skype cu familia.

„Fiica mea avea doar cinci ani când am plecat de acasă. Uneori îmi este foarte greu să o văd pe Skype, aşa că e mai bine să îi aud vocea la telefon.”

Timp de ani buni, UNHCR a făcut apel la guvernele din Europa să faciliteze reunirea refugiaţilor cu familiile.

În situaţia lui Nahim, Agenţia pentru refugiaţi a solicitat autorităţile maghiare să revizuiască decizia luată în cazul lui şi să pună capăt şirului interminabil de greutăţi cu care se confruntă această familiei.

„Integrarea sau adevărata protecţie a refugiaţilor rămâne doar o idee lipsită de substanţă în absenţa familiei alături de refugiat în ţara de azil”, spune Agnes Ambrus, şefa Biroului UNHCR pentru Ungaria.

„Familia este celula de bază a societăţii, iar refugiaţii – care au suferit deja atât de mult – au nevoie ca familiile să le fie alături pentru a-şi putea reconstrui viaţa”.

De Andreea Anca, în Budapesta

*Numele a fost schimbat din raţiuni de protecţie.